Forbes: Lobbyiştii scot asul din mânecă

Forbes România Nr. 26, 8-21 martie 2010 [Download PDF]

Lobbyiştii scot asul din mânecă

Lobbyiştii din România vor să înfiinţeze un registru voluntar al activităţilor pe care le desfăşoară. Cu alte cuvinte, vor să se autoreglementeze. Ce se ascunde în spatele acestei mişcări?

Anul trecut am scris un articol pentru revista Forbes în care susţineam că, pentru a evita o lege a lobby-ului, următorul pas al lobbyiştilor va fi să se autoreglementeze. În 25 februarie 2010, Institutul pentru Politici Publice a organizat o conferinţă în cadrul căreia unul dintre lobbyişti a anunţat public faptul că este în curs de formare o asociaţie a lobbyiştilor şi că vor să înfiinţeze un registru al activităţilor pe care le desfăşoară, alături de un cod de conduită care să le guverneze activitatea.

Lobbyiştii au susţinut întotdeauna că legile actuale sunt suficiente şi nu este nevoie de o reglementare a acestui tip de activităţi, deşi avem în prezent doar transparenţă instituţională, nu şi a celor care fac lobby. Susţin, de asemenea, că lobbyiştii se pot număra pe degete, ignorând cu bună ştiinţă actori precum patronatele, ONG-urile şi companiile. În plus, spun ei, sumele încasate pentru activităţi de lobby nu sunt chiar atât de mari pe cât se vehiculează public deşi acest aspect este irelevant atunci când vine vorba de respectarea dreptului la informaţie.

Pe de altă parte, lobbyiştii recunosc faptic utilitatea publică a informaţiilor pe care le deţin. În adevăr, informaţiile privind interese, influenţe şi contacte cu factorii de decizie sunt informaţii de interes public la care orice persoană interesată ar trebui să aibă acces. Un drept garantat prin art. 31 din Constituţie însă inaplicabil în fapt prin lipsa unui registru public din care oricine să se poată informa.

Simţind apropierea unei impuneri legale în acest sens, lobbyiştii scot asul din mânecă: nu este nevoie de lege pentru că ne autoreglementăm. Vă invit să vedem de ce vor să facă acest lucru şi care va fi beneficiul real al unei astfel de opţiuni.

În primul rând prin autoreglementare lobbyiştii vor oferi doar ceea ce vor ei să ofere. Nu va putea nimeni să intervină să le ceară mai multe detalii cu privire la acţiunile de lobby desfăşurate pentru un client sau altul şi nimeni nu va ştii dacă ceea ce oferă este complet sau cel puţin dacă acestea corespund sau nu realităţii dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu îi poate verifica în afară de ei înşişi. Este o situaţie în care va trebui să acceptăm ceea ce ne oferă fără a avea nicio posibilitate de control.

Astfel, ne îndreptăm spre al doilea aspect: o lege are sancţiuni iar în cazul în care lobbyiştii nu se conformează sau declaraţiile nu sunt complete şi corecte, pot fi supuşi unor amenzi şi restricţii care, în cazuri extreme, pot duce la pierderea dreptului de a desfăşura activităţi de lobby. Ce se întâmplă în cazul în care lobbyistul nu îşi declară interesele sau le declară incomplet sub paravanul unei autoreglementări? Nimic, pentru că nu-i poate retrage nimeni dreptul de practică, neexistând temeiul legal pentru aşa ceva. Cel mult vom găsi o înregistrare pe un site obscur sau, în cazuri extreme, va fi exclus din organizaţie cu dreptul de a reveni ulterior, iar între timp va face în continuare lobby.

Faptul că lobbyiştii se asociază nu este un lucru rău în sine. Dreptul la liberă asociere poate fi folosit de oricine pentru a-şi apăra interesele. Faptul că îşi agreează între ei coduri de conduită este de asemenea un lucru bun. Un lobbyist trebuie să ţină la propria imagine şi să-i determine şi pe ceilalţi să respecte norme care să-i protejeze reputaţia. „Registrul voluntar” este însă un exerciţiu de imagine, o perdea de fum după care se vor ascunde pentru a evita să ofere toate informaţiile de interes public erijându-se sub forma unei pseudo-transparenţe, atât cât doresc şi aşa cum doresc ei înşişi.

Dacă tot am avut o previziune confirmată, mă hazardez să anticipez şi altele. Nu din bolul de cristal ci din experienţa altor industrii care s-au autoreglementat. Lobbyiştii vor depune în continuare toate eforturile pentru a ne convinge că nu avem nevoie de o lege care să-i oblige la declararea intereselor şi a acţiunilor. Apoi vor încerca blocarea iniţiativei în cadrul procesului decizional iar, dacă nu vor reuşi, vor încerca să obţină o formă de lege care să nu aibă efect, cum ar fi lipsa sau imposibilitatea aplicării sancţiunilor.

Liviu Mihăileanu