Cuprins

Intimidaţi de zvonuri şi excepţii negative apărute în decursul timpului din cauza unor grupuri de interese lipsite de scrupule şi a unor funcţionari publici corupţi, multe persoane şi chiar oficialităţi se feresc de termenul de „lobby”, asociindu-l cu ceva ocult şi ilegal. Lucrarea de faţă doreşte să vină în sprijinul demitizării caracterului ocult al activităţii de lobby, favorizat de cunoaşterea superficială a acestei activităţi, de prejudecăţile legate de posibilitatea de influenţare legală a deciziilor executivului şi a legislativului precum şi de sistemul de drept românesc, diferit ideologic de cel de tip anglo-saxon.

Capitolul 1: Definirea activităţii de lobby

În primul capitol, autorii delimitează cadrul activităţilor de lobby, prezintă evoluţia etimologică a termenului şi propun o definiţie a lobbyului. Întrucât adesea se face legătura între lobby şi trafic de influenţă, încercându-se crearea impresiei că prin legiferarea lobbyului se legalizează traficul de influenţă, autorii au acordat o atenţie specială diferenţelor dintre traficul de influenţă şi activitatea de lobby, clarificând aspectele privind încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă. În felul acesta, autorii consideră că cititorul va deveni avizat şi va cunoaşte în context aceste aspecte, crescându-şi gradul de imunitate la încercările de dezinformare din partea diferiţilor lideri de opinie. Tot în acest capitol, autorii clarifică aspecte precum diferenţa dintre „lobby” şi „advocacy”.

Capitolul 2: Motivaţia activităţii de lobby

Autorii analizează motivele pentru care companiile, organizaţiile profesionale şi diverse structuri ale societăţii civile desfăşoară activităţi de lobby. Parlamentul, Guvernul şi autorităţile publice centrale şi locale iau permanent decizii care afectează viaţa a mii sau milioane de persoane, organizaţii, sindicate, instituţii caritabile, grupuri religioase sau de drepturi ale omului. Astfel, cei ce fac legile au nevoie să primească informaţii factuale din partea celor care vor fi influenţaţi de aceste legi pentru ca hotărârile să fie luate în deplină cunoştinţă de cauză. În caz contrar, deciziile lor pot fi arbitrare sau nu îşi vor găsi sprijinul în rândul celor care vor aplica aceste legi, ducând la dezechilibre, ocoliri mai mult sau mai puţin făţişe ale legii sau chiar la revoluţii, în situaţii extreme.

Capitolul 3: Fundamentarea activităţii de lobby în România

Capitolul prezintă principalele drepturi şi libertăţi care fundamentează activitatea de lobby în România. Este analizat dreptul de a petiţiona (Constituţia României, Art. 51), libertatea de exprimare (Constituţia României, Art. 30) şi, nu în ultimul rând, dreptul la informaţie (Constituţia României, Art. 31). La acestea se adaugă transparenţa decizională (Legea nr.52/2003), un cadru util pentru activităţile preventive de lobby. Autorii completează acest cadru legal cu libertatea de întrunire şi recunoaşterea sindicatelor, patronatelor şi asociaţiilor profesionale ca organizaţii care promovează interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

Capitolul 4: Instrumente ale activităţii de lobby

Autorii prezintă modalitatea de folosire a unor instrumente pentru activitatea de lobby precum cercetarea ştiinţifică şi furnizarea de informaţii, contribuţiile politice, contactele cu factorii de decizie, persuasiunea, iniţierea de dezbateri publice şi realizarea de coaliţii. Sunt prezentate prevederile legale privind folosirea acestor instrumente precum şi sugestii de bune practici în domeniu.

Capitolul 5: Privire comparativă asupra reglementării activităţii de lobby în Statele Unite ale Americii şi Europa

Autorii analizează comparativ modalităţile de reglementare în Statele Unite ale Americii (primul stat care a reglementat lobbyul), la nivelul instituţiilor Uniunii Europene şi în interiorul unor state membre al Uniunii Europene (Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Suedia, Ungaria). Analiza este completată prin exemplul Georgiei, stat din spaţiul extra-comunitar cu o experienţă de peste 10 ani de reglementare (1998). Analiza este completată cu exemple privind contextul în care au apărut legile de reglementare a activităţii de lobby în plan european şi prevederile concrete ale acestora. Acolo unde legile s-au modificat în timp (spre exemplu cazul Lituaniei şi legea acesteia din 2003, respectiv 2006), autorii subliniază care au fost deficienţele iniţiale ale legii şi cum au fost rectificate.

Capitolul 6: Reglementarea activităţii de lobby în România

În acest capitol sunt prezentate iniţiativele legislative privind reglementarea lobbyului în România şi este analizată necesitatea şi oportunitatea unei legi a lobbyului în România. Autorii încercă să identifice motivaţia pentru care nu există încă o lege a lobbyului în România şi să analizeze de ce este importantă aceasta pentru realizarea echilibrului influenţelor la nivelul legiuitorului.

Capitolul 7: Propunere de reglementare a activităţii de lobby în România

Propunerea de iniţiativă legislativă încheie într-un mod practic şi util această lucrare de fundamentare şi de demitizare a activităţii de lobby în România. Autorii propun o modalitate de înregistrare a lobbyiştilor, declinare a intereselor şi modalităţi de monitorizare a activităţilor de lobby.

Share